ALBASTRU

 motto

Nu plângeți! N-a murit, cu doarme.

Privirea ta albastră, tată,

Ca ochii Tatălui Ceresc,

Mi-a fost și idol și povață

Și mi-a dat forța să iubesc.

Dar eu m-am deșirat spre cer,

M-am dispersat în timp și timpuri,

Privindu-te-n coșciug, mă-ntreb

Cum de-ai atâtea riduri?

Tot alergând prin lumea largă

După himere, sex și scrum,

Nu m-am gândit, bietul meu tată,

Că te-am lăsat stingher pe drum,

Bătrân, bolnav…și mort, acum.

Mi-e atât de dor de vocea ta,

Și ea, albastră, parcă…

Nu mă mai strigă nimenea

Zicându-mi „Ce faci, tată?”

Să sfâșii ceru-mi vine-adesea,

Să te tot cat prin astre,

Că-s fiul tău să mă fălesc

La zei, la sfinți, la ape-albastre,

La entități abstracte.

Ce dor nebun, ce dor albastru

Mă-ndoaie ca pe stuf.

Tu, stâncă, tu, un vis celestu

În nopți prea negre, scut,

Așa te-am cunoscut.

Când am plecam din casa ta,

Ai suferit tăcând albastru

Și descreșteai mutește-așa,

Tu, Luna mea, și mama astru.

Ne-ați înălțat ca pe un castru

Pe malul fluviului albastru.

13 Februarie 2017.

Dervent